nuvela istorica: Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi
date despre autor si opera:
Costache Negruzzi este un reprezentant de seama a perioadei pasoptiste a literaturii romane. Capodopera sa este opera literara “Alexandru Lapusneanul” apreciata atat pentru tematica abordata, cat si pentru calitatile artistice, consacrandu-l pe Negruzzi ca intemeietor al nuvelei istorice romanesti.
Aparitie:
Nuvela utilizeaza, ca sursa de inspiratie, istoria nationala si este o creatie care se remarca prin originalitate, respecta intocmai dezideratele enuntate de Mihail Kogalniceanu.
Surse de inspiratie:
Izvoarele istorice ale nuvelei sunt cronicile Moldovei din care autorul pastreaza replici celebre, dar si fapte memoriabile, desi schimba partial adevarul, in favoarea creatiei fictionale. Plecand de la evenimentele consemnate de Grigore Ureche, alcatuieste o scriere originala in care realitatea fuzioneaza cu imaginatia.
Specia literara si tema:
Nuvela este o specie a genului epic cu un singur fir narativ care prezinta un conflict puternic, redat intr-o maniera obiectiva, intre personaje bine conturate, a caror importanta este accentuata. Principala sursa de inspiratie a operei literare, care devine si tema sa, este istoria, prin prezentarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569), pornind de la un adevar istoric.
Constructia subiectului:
Nuvela este alcatuita din patru capitole, fiecare dintre ele purtand un motto semnificativ. Aceste patru parti sunt construite asemenea actelor unei drame, in jurul unui conflict puternic.
Prima parte prezinta intoarcerea lui Lapusneanul in Moldova cu gandul de a reocupa tronul, dupa ce, in prima domnie, fusese inlaturat prin complot boieresc. Venind cu ajutor turcesc, el nutreste dorinta de razbunare impotriva celor care il tradasera anterior. La granita este intampinat de o delegatie compusa din patru boieri (vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarii Spancioc si Stroici). Dialogul dintre acestia si fostul domn dezvaluie conflictul puternic al nuvelei. Lapusneanul ii primeste conform protocolului, zambeste fals in speranta de a putea atenua neintelegerile cu boierii pentru a-si implini telul, de a recastiga tronul. In dialog cu boierii, Lapusneanul isi dovedeste abilitatile unui interlocutor versat, care cunoaste psihologia umana. Boierii, care isi asuma postura de lideri ai unei colectivitati, dezaproba intoarcerea lui Lapusneanul la tron. Raspunsul acestuia din urma este unul impulsiv, constituit ca o rabufnire exterioara a furiei si dorintei de razbunare pe care le nutreste. Tensiunea dramatica, prezentata gradat, creste din ce in ce mai mult, schimbul de replici devine alert si taios, o noua izbucnire a lui Lapusneanul fiind inevitabila. Ea este constituita pe baza interogatiilor retorice, care contin si deci sugereaza un unic raspuns, acela ca cel care le enunta a fost un domnitor exemplar, caruia i se cuvine tronul. Lapusneanul doreste sa-i sensibilizeze pe boieri, pe un ton alert care-i tradeaza superioritatea. Lapusneanul a fost un domnitor intelegator cu supusii, in prima sa domnie; dorinta de razbunare e izvorata din dezamagirea ca a fost tradat de cei apropiati ii schimba total manifestarile, devenind un tiran. Sfarsitul primei parti ofera indicii asupra personalitatii lui Motoc; el ramane sa-i vorbeasca lui Lapusneanul, pe un ton umil si lingusitor, disculpandu-se de invinuirile anterioare ale acestuia. Boierul intruchipeza tipul intrigantului care complotase la rasturnarea a doi domnitori (despot si Lapusneanul) sustinandu-l un timp pe Stefan Tomsa, dupa care se dovedeste a fi slugarnic cu cel pe care il inlaturse. Lapusneanul este insa mult mai abil decat el, stiind ca, in viitor il pote folosi.
In partea a doua, se contureaza o noua ipostaza a lui Lapusneanul: din aspirant la tronul Moldovei ajunge un domn crud si razbunator; el arde cetatile moldovenesti (in afara de Hotin), isi insuseste, invocand diferite pretexte, averile boierilor si ii omora pe acestia din cand in cand pentru diverse fapte adevarate sau false. Doamna Ruxandra, sotia domnitorului, impresionata fiind de cuvintele adresate de o vaduva a unui boier in legatura cu faptele reprobabile a lui Lapusneanul, ea merge sa-i vorbeasca, obtinand promisiunea ca vor inceta omorurile.
Partea a treia prezinta un episod dramatic, anume uciderea boierilor din razbunare. Autorul pregateste aceasta scena oribila in mod magistral, completand gradat tensiunea conflictuala care ajunge la apogeu. Intr-o atmosfera de acalmie generala, domnitorul merge la biserica sub pretextul impacarii definitive cu supusii. Domnitorul sub aparenta unui om credincios, se inchina la icoane si saruta racla sfantului. Discursul sau, gandit ca o cuvantare de reconciliere, vadeste atat inteligenta, cat si tacit si ipocrizie. El foloseste trimiteri biblice pentru a fi cat mai convingator. In indemn de impacare ii invita pe boieri la un ospat, la curtea sa; lasandu-se inselati de aparente, boierii (in afara de Spancioc si Stroici) dau curs invitatie, fiind ucisi de catre oamenii lui Lapusneanul dupa ospat. Dramatismul scenei este sustinut de atitudinea domnitorului care radea, in contrast cu reactiile ingrozite ale lui Motoc care se silea a rade. Cei doi privesc macelul de la o fereastra, pentru ca Lapusneanul, din sadism, il chinuie pe vornic inainte de a il omora. Planul sau diabolic reuseste pentru ca multimii stranse la curtea domneasca, auzise ca acolo se petrec lucruri grozave, li se cuvine o recompensa: capul unui boier, considerat pentru multiple nelegiuiri. Autorul surprinde magistral psihologia personajului colectiv: este de ajuns ca sa se auda cererea catorva insi, pentru ca toti ceilalti sa-si insuseasca parerea acestora. Intrebati de domnitor ce poftesc, multimea striga “Capul lui Motoc, vrem!”. Razbunarea impotriva vornicului e cumplita, chiar daca acestuia i se pare nedrept ca el, “boier mare”, sa moara din cauza unor prosti. Lapusneanul, cu un calm nefiresc, ii explica faptul ca trebuie sa-si asume conditia de victima a poporului ca o compensare pentru nelegiuirile comise: “Prosti, dar multi”. Faptul ca Motoc e trimis la moarte cu cinism este, de fapt, pedeapsa pentru atitudinea lui fata de Lapusnenul. La finalul macelului, domnitorul aseaza capetele celor 47 de boieri ucisi, in forma piramidala, dupa neam si rang. Gestul sau tradeaza un caracter care iese din sfera umanului, ducand trasaturile negative la maxima lor extrema. Ruxandra coplesita de cruzimea sotului, lesina. Pentru el insa, piramida este un motiv de bucurie: razbunarea implinita ii readuce linistea sufleteasca. In urma acestor fapte de o cruzime inimaginabila, se poate afirma ca Lapusneanul intruchipeaza tipul demonului.
Ultima parte e dedicata mortii bine-meritate a tiranului. In ultimele zile de viata el traieste drama neputintei de a conduce, dar si revolta si mania impotriva celor care il calugresc pentru a il mai izbavi de pacate. Momentele de luciditate sunt un prilej de amenintari grele la adresa sotiei si a fiului sau. La sfatul Mitropolitului, Ruxandra ii curma chinurile, otravindu-l. Ca o pedeapsa crunta pentru faptele sale, Lapusneanul isi da sfarsitul vegheat de Stroici si Spancioc, cei doi boieri precauti care intuisera dorinta sa de razbunare. Finalul nuvelei enunta o caracterizare succinta a celei de-a doua domnii a lui Alexandru-Voda: o pata de sange in istoria Moldovei.
Costache Negruzzi este un reprezentant de seama a perioadei pasoptiste a literaturii romane. Capodopera sa este opera literara “Alexandru Lapusneanul” apreciata atat pentru tematica abordata, cat si pentru calitatile artistice, consacrandu-l pe Negruzzi ca intemeietor al nuvelei istorice romanesti.
Aparitie:
Nuvela utilizeaza, ca sursa de inspiratie, istoria nationala si este o creatie care se remarca prin originalitate, respecta intocmai dezideratele enuntate de Mihail Kogalniceanu.
Surse de inspiratie:
Izvoarele istorice ale nuvelei sunt cronicile Moldovei din care autorul pastreaza replici celebre, dar si fapte memoriabile, desi schimba partial adevarul, in favoarea creatiei fictionale. Plecand de la evenimentele consemnate de Grigore Ureche, alcatuieste o scriere originala in care realitatea fuzioneaza cu imaginatia.
Specia literara si tema:
Nuvela este o specie a genului epic cu un singur fir narativ care prezinta un conflict puternic, redat intr-o maniera obiectiva, intre personaje bine conturate, a caror importanta este accentuata. Principala sursa de inspiratie a operei literare, care devine si tema sa, este istoria, prin prezentarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569), pornind de la un adevar istoric.
Constructia subiectului:
Nuvela este alcatuita din patru capitole, fiecare dintre ele purtand un motto semnificativ. Aceste patru parti sunt construite asemenea actelor unei drame, in jurul unui conflict puternic.
Prima parte prezinta intoarcerea lui Lapusneanul in Moldova cu gandul de a reocupa tronul, dupa ce, in prima domnie, fusese inlaturat prin complot boieresc. Venind cu ajutor turcesc, el nutreste dorinta de razbunare impotriva celor care il tradasera anterior. La granita este intampinat de o delegatie compusa din patru boieri (vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarii Spancioc si Stroici). Dialogul dintre acestia si fostul domn dezvaluie conflictul puternic al nuvelei. Lapusneanul ii primeste conform protocolului, zambeste fals in speranta de a putea atenua neintelegerile cu boierii pentru a-si implini telul, de a recastiga tronul. In dialog cu boierii, Lapusneanul isi dovedeste abilitatile unui interlocutor versat, care cunoaste psihologia umana. Boierii, care isi asuma postura de lideri ai unei colectivitati, dezaproba intoarcerea lui Lapusneanul la tron. Raspunsul acestuia din urma este unul impulsiv, constituit ca o rabufnire exterioara a furiei si dorintei de razbunare pe care le nutreste. Tensiunea dramatica, prezentata gradat, creste din ce in ce mai mult, schimbul de replici devine alert si taios, o noua izbucnire a lui Lapusneanul fiind inevitabila. Ea este constituita pe baza interogatiilor retorice, care contin si deci sugereaza un unic raspuns, acela ca cel care le enunta a fost un domnitor exemplar, caruia i se cuvine tronul. Lapusneanul doreste sa-i sensibilizeze pe boieri, pe un ton alert care-i tradeaza superioritatea. Lapusneanul a fost un domnitor intelegator cu supusii, in prima sa domnie; dorinta de razbunare e izvorata din dezamagirea ca a fost tradat de cei apropiati ii schimba total manifestarile, devenind un tiran. Sfarsitul primei parti ofera indicii asupra personalitatii lui Motoc; el ramane sa-i vorbeasca lui Lapusneanul, pe un ton umil si lingusitor, disculpandu-se de invinuirile anterioare ale acestuia. Boierul intruchipeza tipul intrigantului care complotase la rasturnarea a doi domnitori (despot si Lapusneanul) sustinandu-l un timp pe Stefan Tomsa, dupa care se dovedeste a fi slugarnic cu cel pe care il inlaturse. Lapusneanul este insa mult mai abil decat el, stiind ca, in viitor il pote folosi.
In partea a doua, se contureaza o noua ipostaza a lui Lapusneanul: din aspirant la tronul Moldovei ajunge un domn crud si razbunator; el arde cetatile moldovenesti (in afara de Hotin), isi insuseste, invocand diferite pretexte, averile boierilor si ii omora pe acestia din cand in cand pentru diverse fapte adevarate sau false. Doamna Ruxandra, sotia domnitorului, impresionata fiind de cuvintele adresate de o vaduva a unui boier in legatura cu faptele reprobabile a lui Lapusneanul, ea merge sa-i vorbeasca, obtinand promisiunea ca vor inceta omorurile.
Partea a treia prezinta un episod dramatic, anume uciderea boierilor din razbunare. Autorul pregateste aceasta scena oribila in mod magistral, completand gradat tensiunea conflictuala care ajunge la apogeu. Intr-o atmosfera de acalmie generala, domnitorul merge la biserica sub pretextul impacarii definitive cu supusii. Domnitorul sub aparenta unui om credincios, se inchina la icoane si saruta racla sfantului. Discursul sau, gandit ca o cuvantare de reconciliere, vadeste atat inteligenta, cat si tacit si ipocrizie. El foloseste trimiteri biblice pentru a fi cat mai convingator. In indemn de impacare ii invita pe boieri la un ospat, la curtea sa; lasandu-se inselati de aparente, boierii (in afara de Spancioc si Stroici) dau curs invitatie, fiind ucisi de catre oamenii lui Lapusneanul dupa ospat. Dramatismul scenei este sustinut de atitudinea domnitorului care radea, in contrast cu reactiile ingrozite ale lui Motoc care se silea a rade. Cei doi privesc macelul de la o fereastra, pentru ca Lapusneanul, din sadism, il chinuie pe vornic inainte de a il omora. Planul sau diabolic reuseste pentru ca multimii stranse la curtea domneasca, auzise ca acolo se petrec lucruri grozave, li se cuvine o recompensa: capul unui boier, considerat pentru multiple nelegiuiri. Autorul surprinde magistral psihologia personajului colectiv: este de ajuns ca sa se auda cererea catorva insi, pentru ca toti ceilalti sa-si insuseasca parerea acestora. Intrebati de domnitor ce poftesc, multimea striga “Capul lui Motoc, vrem!”. Razbunarea impotriva vornicului e cumplita, chiar daca acestuia i se pare nedrept ca el, “boier mare”, sa moara din cauza unor prosti. Lapusneanul, cu un calm nefiresc, ii explica faptul ca trebuie sa-si asume conditia de victima a poporului ca o compensare pentru nelegiuirile comise: “Prosti, dar multi”. Faptul ca Motoc e trimis la moarte cu cinism este, de fapt, pedeapsa pentru atitudinea lui fata de Lapusnenul. La finalul macelului, domnitorul aseaza capetele celor 47 de boieri ucisi, in forma piramidala, dupa neam si rang. Gestul sau tradeaza un caracter care iese din sfera umanului, ducand trasaturile negative la maxima lor extrema. Ruxandra coplesita de cruzimea sotului, lesina. Pentru el insa, piramida este un motiv de bucurie: razbunarea implinita ii readuce linistea sufleteasca. In urma acestor fapte de o cruzime inimaginabila, se poate afirma ca Lapusneanul intruchipeaza tipul demonului.
Ultima parte e dedicata mortii bine-meritate a tiranului. In ultimele zile de viata el traieste drama neputintei de a conduce, dar si revolta si mania impotriva celor care il calugresc pentru a il mai izbavi de pacate. Momentele de luciditate sunt un prilej de amenintari grele la adresa sotiei si a fiului sau. La sfatul Mitropolitului, Ruxandra ii curma chinurile, otravindu-l. Ca o pedeapsa crunta pentru faptele sale, Lapusneanul isi da sfarsitul vegheat de Stroici si Spancioc, cei doi boieri precauti care intuisera dorinta sa de razbunare. Finalul nuvelei enunta o caracterizare succinta a celei de-a doua domnii a lui Alexandru-Voda: o pata de sange in istoria Moldovei.
