.feed-links {display:none !important;}

Subiecte rezolvate variante bacalaureat Caracterizarea personajelor: Iona

Caracterizarea personajelor: Iona

Iona este personajul principal si eponim al dramei. Iona dialogheaza cu sine insusi (se dedubleaza) pentru a pune in valoare idei privind existenta si destinul uman, prin exprimarea propriilor reflectii, opinii sau conceptii. Eroul are la origine personajul biblic Iona dar in piesa, el se deoebeste de personajul biblic prin faptul ca desi nu savarsise niciun pacat, se afla inca de la inceput in gura pestelui si nici nu are posibilitatea eliberarii in fapt. Iona exprima strigatul tragic al individului insingurat, care face eforturi in a-si regasi identitatea, neputinta de a inainta pe calea libertatii si de a-si asuma propriul destin, raportul dintre individ si societate.

Tabloul 1 il plaseaza pe Iona in gura pestelui, stand cu fata spre intinderea de apa, marea, care sugereaza libertatea, aspiratie, iluzie. Iona este un pescar ghinionist, doreste sa prinda pestele cel mare dar prinde doar pesti mici. Pentru a nu se demoraliza ia cu el un acvariu ca sa pescuiasca pestii care au mai fost prinsi o data. Iona se simte ca un ratat, incearca sa se regaseasca, sa se identifice pe sine insusi. Iona este fascinat de apa marii plina de nade (momeala pt. pesti) frumos colorate care sugereaza capcanele sau tentatiile vietii, atragatoare, fermecatoare, dar periculoase pentru om. Finalul tabloului il prezinta pe Iona inghitit de pestele urias, cu care incearca sa se lupte si striga dupa ajutor.

Tabloul 2 il gaseste in interiorul Pestelui 1, in intuneric, ca semnificatie a neputintei de comunicare. Iona vorbeste mult, monologul dialogat continua cu puternice accente filozofice, exprimand cele mai variate idei existentiale care pun stapanire pe gandurile lui. Iona doreste sa se simta liber, sa faca ce vrea. Gaseste un cutit, semn al libertatii de actiune, se gandeste la sinucidere, cutitul sugerand o varianta, o cale de iesire din aceasta situatie limita si anormala. In finalul tabloului, Iona devine visator.

In tabloul 3, Iona se afla in interiorul Pestelui 2, care inghitise Pestele 1. Ideile asupra carora mediteaza Iona in acest tablou se refera la viata, la conditia omului in lume, la ciclicitatea vietii cu moartea. Apar doi figuranti care sunt surdo-muti, Pescarul 1 si Pescarul 2, fiecare cu cate o barna in spate, pe care o cara fara oprire, simbolizand oameni ce-si duc povara data de destin, dar care nici nu cauta motivatii, fiind coplesiti de rutina. Dornic de comunicare, Iona incearca sa vorbeasca cu ei, vrand sa le inteleaga aceasta conditie umila. Iona devine increazator si ia cutitul, cu care incepe sa spintece burtile pestilor, cu intentia de a iesi la lumina.

Tabloul 4 il prezinta pe Iona in gura ultimului peste spintecat. El respira acum alt aer, nu mai vede marea, ci nisipul (din peste), dar nu este fericit, pentru ca fericirea nu vine niciodata atunci cand trebuie. Singur in pustietatea imensa, dar dornic de comunicare si de a se face auzit, Iona isi striga semenii. Apar cei doi pescari care au in spinare barnele si Iona se intreaba de ce intalneste mereu aceasi oameni, sugerand limita omenirii captive in lumea ingustata. Orizontul lui Iona se reduce, la o burta de peste, dupa care vede alt orizont, care este o burta de peste urias, apoi un sir de burti nesfarsit. 


Drama umana este aceea a vietii apasatoare, sufocante, restrictive, din care nimeni nu poate evada in libertatea intelectuala si etica. Toti oamenii sunt supusi aceluiasi destin de muritori neputinciosi. In naivitatea lui, Iona voise sa-si depaseasca umila conditie, aspirase la o existenta superioara si incearca sa-si identifice propria viata. Ca urmare, consta ca viata pana acum a gresit drumul, dar nu renunta. Solutia de iesire pe care o gaseste Iona este aceea a spintecarii propriei burti (sinucidere) dupa ce taiase un sir nesfarsit de burti ale pestilor care se inghitisera unii pe altii.
Sinuciderea semnifica evadarea din propria carcera, eliberarea din propriul destin, din propria captivitate.

Cele mai căutate subiecte:

Cele mai căutate subiecte la examenul de bacalaureat din 2020:

Postări populare