nuvela realist psihologica: Moara cu noroc de Ioan Slavici
date despre autor si opera:
Ioan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane si se afirma ca un deschizator de drumuri prin crearea romanului realist obiectiv si prin integrarea elementelor de analiza psihologica in proza sa. Universul prozei sale se axeaza, in principal, pe prezentarea satului sau, orasului transilvanean, dominat de conflicte puternice (patima banului, discrepanta dintre clasele sociale sau dintre colectivitate si individ) si aflat intr-o perioada de tranzitie de la oranduirea traditionala, arhaica la o noua forma de organizare capitalista.
Specia literara:
Nuvela este o specie a genului epic, cu un singur fir narativ care prezinta un conflict puternic, redat intr-o maniera obiectiva, intre personajele bine conturate, a caror importanta este accentuata. Nuvela de analiza psihologica dezvolta conflictul pe doua coordonate: exterior, la nivel faptic, dar mai ales interior, prin prezentare implicatiilor pe care le au faptele descrise pe plan psihic, la nivelul constiintei personajului.
Semnificatia titlului:
“Moara cu noroc” desemneaza un han aflat in pustietate, la rascruce de drumuri; locatia este o fosta moara(simbol al tacerii) iar “norocul” pe care il aduce este doar aparent. In esenta, ea este purtatoare de ghinion.
Incipitul nuvelei enunta sfatul dat de batrana ginerelui sau, fost cizmar, care ia in arenda hanul de la “Moara cu noroc” pentru a-si spori castigurile, in vederea deschiderii unui atelier propriu de cizmarie. Ghita nu ia in seama vorbele soacrei, urmarindu-si cu perseverenta propriul ideal. El identifica saracia familiei sale cu lipsa demnitatii si de aceea isi doreste un statut social privilegiat. Pe masura ce visul prinde contur, protagonistul decade sufleteste, incalcandu-si principiile de viata. Pe parcursul nuvelei sunt prezentate semnele dezumanizarii sale care conduc inevitabil catre un final tragic. Pentru inceput, castigul carciumarului este multumitor, fiind obtinut pe cale cinstita. Ghita se dovedeste a fi un om harnic si intreprinzator, urmarindu-si cu perseverenta scopul final, ajutat fiind de sotia sa, Ana.
Intriga nuvelei este momentul aparitiei lui Lica Samadaul la han. El intruchipeaza forta raului care distruge treptat echilibrul familiei lui Ghita, culminand cu situatia dramatica din final. Personalitatea puternica a lui Lica are capacitatea de a-i domina pe cei din jur; Ghita intelege in scurt timp ca la Moara cu noroc nu putea sa stea nimeni fara voia lui Lica, iar el isi doreste sa ramana. Aceast situatie determina transformarea treptata a lui Ghita, care, dintr-un om cinstit, ajunge sa comita fapte groaznice. Informandu-i pe nou-veniti ca el este stapanul imprejurimilor, Lica i se adreseaza poruncitor lui Ghita caruia, pentru inceput, ii atribuie, fara a-l intreba, rolul de informator al sau; carciumarul va trebui sa-l instiinteze de tot ce se intampla. Atitudinea Samadaului, afisata cu ostentatie, declanseaza conflictul interior in constiinta lui Ghita. Prima sa reactie este aceea de a se apara de un posibil vrajmas: cumpara de la Arad doua pistoale, isi ia o sluga (pe Marti) si doi caini. Pe fondul unei profunde ingrojorari, manifestarile sale exterioare se schimba; dintr-un om deschis si apropiat sufleteste de familia sa, el devine irascibil, trecand usor de la o stare la alta. Vazand, pe de-o parte, ca Lica si prietenii lui puteau consuma la han fara a plati, dar dorind, pe de alta parte, sa ramana carciumar macar pentru trei ani, Ghita ajunge chiar sa regrete ca are familie si ca nu poate sa-si puna capul in primejdie pentru strange banii necesari deschiderii unui atelier de cizmarie. In scurt timp, carciumarul isi da seama ca, intr-adevar, Lica este stapanul locurilor si ca, in fata lui, este complet lipsit de aparare. Masurile luate de el se dovedesc a fi ineficiente pentru ca Samadaul domoleste imediat cainii pentru a se apara. Nici banii stransi de carciumar nu sunt in siguranta pentru ca Lica ia orice suma din sertar fara a-i numara, promitand insa ca ii va restitui. Ana intuieste influenta malefica a noului tovaras al sotului ei si il vertizeaza pe acesta ca prietenia lor este aducatoare de mari neczuri. Spusele femeii accentueaza, de fapt, banuiala care il macina de ceva vreme si pe carciumar; cu toate acestea el nu poate renunta la afacerile de la han din dorinta obsedanta de a face avere. Din acest motiv , el se hotaraste sa fie cat mai prietenos cu Lica, sperand astfel la sporirea rapida a castigurilor. Pentru ca prudenta Anei sa nu-i strice planul, o impinge in bratele Samadaului, sperand ca acesta va aprecia gestul sau. Autorul, un fin observator al psihologiei umane, ofera detalii semnificative despre reactiile personajelor sale. Acest moment de cumpana pentru personajul principal anticipeaza dezumanizarea sa, conducand actiunea spre un final tragic si dezintegrarii familiei.
Ghita devine partas al nelegiuirilor lui Lica. Intaiul moment al dezumanizarii personajului este depunerea marturiei false: desi stia ca Lica a plecat de la han in noaptea in care arendasul a fost jefuit, jura ca acesta a stat la han. Personajul nu gaseste o iesire din situatia in care se afla. Caracterul slab al carciumarului, dar si dorinta sa de inavutie il conduc spre o decadere ireversibila. Fondul sufletesc al carciumarului este profund moral: el doreste, la inceput, sa castige bani din munca cinstita si isi da seama pe parcurs ca greseste fiind partas la nelegiuirile lui Lica. Lipsa tariei de caracter il conduce insa spre pierzanie, fara posibilitatea de se reabilita. Remuscarile sincere denota faptul ca el ramane, in adancul sufletului, un om bun care-si iubeste familia si face orice pentru a-i oferi o pozitie sociala privilegiata.
O speranta de reabilitare pentru Ghita este aparitia jandarmului Pintea, cel care isi jurase ca o sa-l inchida pe Lica, fostul sau tovaras de talharie. Carciumarul adopta o atitudine duplicitara: pe de o parte se aliaza cu omul legii, pe de alta parte ramane prieten cu Lica, ajungand astfel complice la o dubla crima pentru ca, din nou, jura stramb in favoarea Samadaului. Acesta din urma pastreaza atitudina superioara fata de cei din jur, vorbindu-i sfidator si provocator lui Pintea. Vazandu-se scapat de invinuirea de crima, Lica i se confeseaza lui Ghita asupra imprejurarilor in care a ajuns sa ucida. Spusele sale au menirea de a-l intimida pe Ghita, iar Lica speculeaza slabiciunea caracterului sau. Tot abuziv, acesta ii destainuie ca iubirea puternica pentru o singura femeie este punctul slab al carciumarului de la care i se va trage perzania. Faptul ca Ghita folosea banii furati de Lica in negot este aflat si de Ana intamplator, ea observa ca o bancnota cu coltul rupt care apartinea vaduvei ucise se afla in sertarul lor. In acest moment, isi da seama ca sotul este partas la nelegiuirile lui Lica. Puterea banului il schimbase pe Ghita si nici el nu putea motiva lacomia sa fara margini. Orbit de dorinta de acumulare a banilor, carciumarul nu pleaca de Paste impreuna cu familia de la han; el si Ana raman sa petreca la “Moara cu noroc”, stiind ca li se va alatura si Lica. Acesta din urma il determina pe pe Ghita sa-l lase o noapte cu Ana. Acest fampt il determina pe Ghita sa finalizeze planul de razbunare. Din nou nu alege cea mai buna solutie, implinind sugestia lui Lica de a-l lasa singur cu Ana. Sacrificand-o pe aceasta, el merge sa-l caute pe Pintea pentru a-l prinde pe Lica cu banii marcati asupra sa. In mintea Anei apare astfel certitudinea ca Ghita nu o mai iubea si din razbunare i se daruieste lui Lica. Faptul ca Ghita pune mai presus de iubire dorinta de razbunare intra in sfera anormalului, lucru recunoscut si de Pintea. Neputand suporta gandul ca Ana l-a inselat, el o injunghie in inima, dupa care este impuscat de Raut in ceafa. Ultima treapta a dezumanizarii este crima: propriile fapte il conduc spre uciderea fiintei care ii era cea mai draga. Sfarsitul sau este o pedeapsa meritata. Hanul este cuprins de flacari de oamenii lui Lica. Urmarit fiind de Pintea, Lica se sinucide violent, izbindu-se cu capul de un copac din orgoliu, pentru a nu-i oferi jandarmului satisfactia inchiderii sale.
Finalul nuvelei revine simetric la vorbele batranei, venita sa constate tragedia intamplata.
Ioan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane si se afirma ca un deschizator de drumuri prin crearea romanului realist obiectiv si prin integrarea elementelor de analiza psihologica in proza sa. Universul prozei sale se axeaza, in principal, pe prezentarea satului sau, orasului transilvanean, dominat de conflicte puternice (patima banului, discrepanta dintre clasele sociale sau dintre colectivitate si individ) si aflat intr-o perioada de tranzitie de la oranduirea traditionala, arhaica la o noua forma de organizare capitalista.
Specia literara:
Nuvela este o specie a genului epic, cu un singur fir narativ care prezinta un conflict puternic, redat intr-o maniera obiectiva, intre personajele bine conturate, a caror importanta este accentuata. Nuvela de analiza psihologica dezvolta conflictul pe doua coordonate: exterior, la nivel faptic, dar mai ales interior, prin prezentare implicatiilor pe care le au faptele descrise pe plan psihic, la nivelul constiintei personajului.
Semnificatia titlului:
“Moara cu noroc” desemneaza un han aflat in pustietate, la rascruce de drumuri; locatia este o fosta moara(simbol al tacerii) iar “norocul” pe care il aduce este doar aparent. In esenta, ea este purtatoare de ghinion.
Incipitul nuvelei enunta sfatul dat de batrana ginerelui sau, fost cizmar, care ia in arenda hanul de la “Moara cu noroc” pentru a-si spori castigurile, in vederea deschiderii unui atelier propriu de cizmarie. Ghita nu ia in seama vorbele soacrei, urmarindu-si cu perseverenta propriul ideal. El identifica saracia familiei sale cu lipsa demnitatii si de aceea isi doreste un statut social privilegiat. Pe masura ce visul prinde contur, protagonistul decade sufleteste, incalcandu-si principiile de viata. Pe parcursul nuvelei sunt prezentate semnele dezumanizarii sale care conduc inevitabil catre un final tragic. Pentru inceput, castigul carciumarului este multumitor, fiind obtinut pe cale cinstita. Ghita se dovedeste a fi un om harnic si intreprinzator, urmarindu-si cu perseverenta scopul final, ajutat fiind de sotia sa, Ana.
Intriga nuvelei este momentul aparitiei lui Lica Samadaul la han. El intruchipeaza forta raului care distruge treptat echilibrul familiei lui Ghita, culminand cu situatia dramatica din final. Personalitatea puternica a lui Lica are capacitatea de a-i domina pe cei din jur; Ghita intelege in scurt timp ca la Moara cu noroc nu putea sa stea nimeni fara voia lui Lica, iar el isi doreste sa ramana. Aceast situatie determina transformarea treptata a lui Ghita, care, dintr-un om cinstit, ajunge sa comita fapte groaznice. Informandu-i pe nou-veniti ca el este stapanul imprejurimilor, Lica i se adreseaza poruncitor lui Ghita caruia, pentru inceput, ii atribuie, fara a-l intreba, rolul de informator al sau; carciumarul va trebui sa-l instiinteze de tot ce se intampla. Atitudinea Samadaului, afisata cu ostentatie, declanseaza conflictul interior in constiinta lui Ghita. Prima sa reactie este aceea de a se apara de un posibil vrajmas: cumpara de la Arad doua pistoale, isi ia o sluga (pe Marti) si doi caini. Pe fondul unei profunde ingrojorari, manifestarile sale exterioare se schimba; dintr-un om deschis si apropiat sufleteste de familia sa, el devine irascibil, trecand usor de la o stare la alta. Vazand, pe de-o parte, ca Lica si prietenii lui puteau consuma la han fara a plati, dar dorind, pe de alta parte, sa ramana carciumar macar pentru trei ani, Ghita ajunge chiar sa regrete ca are familie si ca nu poate sa-si puna capul in primejdie pentru strange banii necesari deschiderii unui atelier de cizmarie. In scurt timp, carciumarul isi da seama ca, intr-adevar, Lica este stapanul locurilor si ca, in fata lui, este complet lipsit de aparare. Masurile luate de el se dovedesc a fi ineficiente pentru ca Samadaul domoleste imediat cainii pentru a se apara. Nici banii stransi de carciumar nu sunt in siguranta pentru ca Lica ia orice suma din sertar fara a-i numara, promitand insa ca ii va restitui. Ana intuieste influenta malefica a noului tovaras al sotului ei si il vertizeaza pe acesta ca prietenia lor este aducatoare de mari neczuri. Spusele femeii accentueaza, de fapt, banuiala care il macina de ceva vreme si pe carciumar; cu toate acestea el nu poate renunta la afacerile de la han din dorinta obsedanta de a face avere. Din acest motiv , el se hotaraste sa fie cat mai prietenos cu Lica, sperand astfel la sporirea rapida a castigurilor. Pentru ca prudenta Anei sa nu-i strice planul, o impinge in bratele Samadaului, sperand ca acesta va aprecia gestul sau. Autorul, un fin observator al psihologiei umane, ofera detalii semnificative despre reactiile personajelor sale. Acest moment de cumpana pentru personajul principal anticipeaza dezumanizarea sa, conducand actiunea spre un final tragic si dezintegrarii familiei.
Ghita devine partas al nelegiuirilor lui Lica. Intaiul moment al dezumanizarii personajului este depunerea marturiei false: desi stia ca Lica a plecat de la han in noaptea in care arendasul a fost jefuit, jura ca acesta a stat la han. Personajul nu gaseste o iesire din situatia in care se afla. Caracterul slab al carciumarului, dar si dorinta sa de inavutie il conduc spre o decadere ireversibila. Fondul sufletesc al carciumarului este profund moral: el doreste, la inceput, sa castige bani din munca cinstita si isi da seama pe parcurs ca greseste fiind partas la nelegiuirile lui Lica. Lipsa tariei de caracter il conduce insa spre pierzanie, fara posibilitatea de se reabilita. Remuscarile sincere denota faptul ca el ramane, in adancul sufletului, un om bun care-si iubeste familia si face orice pentru a-i oferi o pozitie sociala privilegiata.
O speranta de reabilitare pentru Ghita este aparitia jandarmului Pintea, cel care isi jurase ca o sa-l inchida pe Lica, fostul sau tovaras de talharie. Carciumarul adopta o atitudine duplicitara: pe de o parte se aliaza cu omul legii, pe de alta parte ramane prieten cu Lica, ajungand astfel complice la o dubla crima pentru ca, din nou, jura stramb in favoarea Samadaului. Acesta din urma pastreaza atitudina superioara fata de cei din jur, vorbindu-i sfidator si provocator lui Pintea. Vazandu-se scapat de invinuirea de crima, Lica i se confeseaza lui Ghita asupra imprejurarilor in care a ajuns sa ucida. Spusele sale au menirea de a-l intimida pe Ghita, iar Lica speculeaza slabiciunea caracterului sau. Tot abuziv, acesta ii destainuie ca iubirea puternica pentru o singura femeie este punctul slab al carciumarului de la care i se va trage perzania. Faptul ca Ghita folosea banii furati de Lica in negot este aflat si de Ana intamplator, ea observa ca o bancnota cu coltul rupt care apartinea vaduvei ucise se afla in sertarul lor. In acest moment, isi da seama ca sotul este partas la nelegiuirile lui Lica. Puterea banului il schimbase pe Ghita si nici el nu putea motiva lacomia sa fara margini. Orbit de dorinta de acumulare a banilor, carciumarul nu pleaca de Paste impreuna cu familia de la han; el si Ana raman sa petreca la “Moara cu noroc”, stiind ca li se va alatura si Lica. Acesta din urma il determina pe pe Ghita sa-l lase o noapte cu Ana. Acest fampt il determina pe Ghita sa finalizeze planul de razbunare. Din nou nu alege cea mai buna solutie, implinind sugestia lui Lica de a-l lasa singur cu Ana. Sacrificand-o pe aceasta, el merge sa-l caute pe Pintea pentru a-l prinde pe Lica cu banii marcati asupra sa. In mintea Anei apare astfel certitudinea ca Ghita nu o mai iubea si din razbunare i se daruieste lui Lica. Faptul ca Ghita pune mai presus de iubire dorinta de razbunare intra in sfera anormalului, lucru recunoscut si de Pintea. Neputand suporta gandul ca Ana l-a inselat, el o injunghie in inima, dupa care este impuscat de Raut in ceafa. Ultima treapta a dezumanizarii este crima: propriile fapte il conduc spre uciderea fiintei care ii era cea mai draga. Sfarsitul sau este o pedeapsa meritata. Hanul este cuprins de flacari de oamenii lui Lica. Urmarit fiind de Pintea, Lica se sinucide violent, izbindu-se cu capul de un copac din orgoliu, pentru a nu-i oferi jandarmului satisfactia inchiderii sale.
Finalul nuvelei revine simetric la vorbele batranei, venita sa constate tragedia intamplata.
