romanul realist-obiectiv: Ion de Liviu Rebreanu
Date despre autor si opera:
Liviu Rebreanu, intemeietorul romanului romanesc modern se afirma literar in perioada interbelica.
Specia literara:
Opera literara “Ion” este un roman traditional, obiectiv, social si realist. Romanul este o specie a genului epic, de mare intindere cu personaje numeroase, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative, cu un conflict puternic. Romanul are urmatoarele trasaturi: complexitatea actiunii si numarul mare de personaje, obiectivitatea, omniscienta si ubicuitatea naratorului.
Tema:
Problematica taranului roman intr-o societate dominata de suprematia bunurilor materiale. Creatia are doua parti, “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”.
In debutul romanului se prezinta drumul care, din soseaua centrala, merge catre satul Pripas, pentru ca la final, aceasta sa iasa din sat pentru a se reuni cu drumul principal. Inceputul este facut prin descrierea detaliata a satului, in timp ce tinerii joaca pe ritmul unei “Somesane”, iar femeile si copiii privesc admirativ, barbatii instariti s-au retras intr-un loc mai ferit pentru a discuta. Naratorul comenteaza intentia lui Alexandru Glanetasu, un taran sarac si marginalizat de colectivitatea sateasca, de a discuta si el cu bogatanii. Fiul sau insa, Ion, personajul central al cartii, va invinge temerile tatalui, provocand o drama de proportii epopeice.
Intriga romanului anticipata de conflictul de la hora intre Ion si George; cei doi tineri fac parte din clase sociale diferite: Ion este sarac dar harnic si priceput, iar George este cel mai instarit flacau din sat. Identificand saracia cu lipsa de demnitate si cu privarea de un statut social pe care sigur ca il merita, Ion si-o doreste de sotie pe Ana, fata lui Vasile Baciu, promisa lui George. Disputa dintre cei doi este o infruntare intre doua orgolii puternice. La sugestia lui Titu Herdelea, Ion gaseste modalitatea de a-l “sili” pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana de sotie, fapt care constituie intriga romanului si contureaza principalul conflict desfasurat pe doua coordonate: exterior (dintre Ion si viitorul socru) si interior (intre “glasul pamantului” si “glasul iubirii”). Ion este un tanar istet si harnic, dar care sufera din pricina saraciei. Singura avere a familiei, cateva loturi de pamant care fusesera zestrate Zenobiei, au fost instainate de tatal sau, un mare amator de rachiu, iar Ion muncea de dimineata pana seara pamantul ramas. Inca de copil, el paraseste scoala, chiar daca invatatorul Herdelea remarca istetimea lui, tocmai pentru ca dorea sa fie infratit cu pamantul. Lucrand, reuseste sa pastreze ceea ce le ramasese, fara a mai instraina mica lor avere caci pamantul ii era drag, ca ochii din cap. Singura solutie de a iesi din impasul saraciei si de a-si castiga locul privilegiat in cadrul colectivitatii este dobandirea pamantului prin casatorie. Desi o iubeste pe Florica, cea mai frumoasa dar si cea mai saraca fata din sat, o paraseste pentru Ana. El constata ca fericirea nu se poate cladi doar pe sentimentul iubirii, dragostea fiind numai adaosul. La dorinta de a se remarca din punct de vedere social se adauga si trasaturile sale de caracter: ambitia, orgoliul, instinctul de a poseda cat mai mult pamant, dorinta de razbunare impotriva unei soarte nedrepte. La hora se infiripa gandul lui Ion de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu, prin casatorie cu fiica acestuia, Ana, ravnita de flacaul bogat, George. Se contureaza astfel conflictul principal al romanului, intre Ion si George, caci dorinta flacaului urmarita atent, intr-o gradatie ascendenta, devine obsesie si se implineste cu ajutorul uneia dintre cele mai importante calitati ale personalitatii sale, anume perseverenta. “Glasul iubirii” este astfel umbrit de “glasul pamantului”. Dorinta lui dupa pana la extrem, il dezumanizeaza, trasaturile sale isi pierd treptat umanitatea si calitatile degenereaza in defecte. Stiind foarte bine ce isi doreste si primind sugestia lui Titu Herdelea asupra modalitatii de a-l “sili” pe Baciu sa i-o dea pe Ana de sotie, el obtine doar partial ceea ce ravnea de atata timp, caci viitorul socru e precaut si nu-i ofera toate pamanturile drept zestre pentru fata. Intrucat Ion nu se multumeste cu putin, re razbuna pe Ana, cea care, de la inceput joaca rolul victimei.
Nunta lui Ion cu Ana reprezinta momentul in care cele doua “glasuri” se intalnesc; in sufletul flacaului se naste indoiala izvorata dintr-un moment de slabiciune, realizand ca, impreuna cu pamanturile, trebuie sa o ia si pe fata urata, in timp ce Florica e mai frumoasa. Ajuns in posesia pamanturilor, atitudinea sa fata de cei din jur se schimba, devenind obstentativa. Ca o compensatie pentru suferinta acuta cauzata de saracie, el afiseaza cu mandrie noul statut social pe care crede ca-l merita cu prisosinta. Punctul culminant al romanului si momentul in care cele doua “glasuri” se confunda este scena sarutarii pamantului. In construcita subiectului, ea reprezinta totodata o anticipare a finalului sau tragic, a contopirii cu pamantul care ii este atat de drag. Imposibilitatea implinirii erotice alaturi de Florica genereaza o pasiune imensa si nefireasca pentru ceea ce si-a dorit de mic; obsesia pamantului substituie nevoia de afectiune. Gestul de a saruta pamantul este o manifestare anormala, personalitatea sa depasind sfera realismului. Infratirea cu lutul, pe care il strange in pumni, ii confera statutul mult ravnit de stapan absolut, prin implinirea unei obsesii mistuitoare; personajul capata astfel dimensiuni epopeice. Epuizand energia erotica in implinirea patimei pentru pamant, Ion o trateaza pe Ana ca pe un obiect, un mijloc de a obtine ceea ce si-a dorit dintotdeauna. Destinul ei nefericit devine tragic dupa casatsoria, care la inceput, i se pare a fi o binecuvantare, devine cu timpul un prilej de dezamagire. Nici atunci cand naste un copil nu obtine de la Ion afectiunea dorita, pentru ca acesta nu simte decat mila si repulsie pentru ea. Ea gaseste in sinucidere o salvare din cercul vicios al propriului destin. Dupa moartea sotiei, Ion e preocupat doar de pastrarea averii pe care o obtine cu greu de la socrul sau, care, la randul lui, devine bogat tot datorita zestrei obtinuta prin casatorie. Ion isi da seama ca singurul mijloc de a pastra averea este copilul Petrisor, dar acesta moare si dupa indelungi dispute, pamantul ramane totusi in administratia tatalui, dar, in caz de deces, va ramane bisericii. Imediat dupa ce isi satisface dorinta de posesie, Ion realizeaza ca ea nu poate substitui iubirea adevarata. Florica, fata pe care o iubieste in continuare, se casatorise cu George, al carui orgoliu de a-l face pe Ion sa sufere este deplin satisfacut. Dar tocmai pentru ca si din punct de vedere erotic Ion manifesta aceeasi vointa puternica se intalneste pe ascuns cu aceasta. Pedeapsa pentru tot raul produs celor din jur nu poate fi decat una capitala: George il rapune cu cateva lovituri de sapa sub ferestrele Floricai. Ion fiind coborat in pamantul care i-a fost prea drag, ucis cu o unelta cu care se lucreaza pamantul.
Specia literara:
Opera literara “Ion” este un roman traditional, obiectiv, social si realist. Romanul este o specie a genului epic, de mare intindere cu personaje numeroase, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative, cu un conflict puternic. Romanul are urmatoarele trasaturi: complexitatea actiunii si numarul mare de personaje, obiectivitatea, omniscienta si ubicuitatea naratorului.
Tema:
Problematica taranului roman intr-o societate dominata de suprematia bunurilor materiale. Creatia are doua parti, “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”.
In debutul romanului se prezinta drumul care, din soseaua centrala, merge catre satul Pripas, pentru ca la final, aceasta sa iasa din sat pentru a se reuni cu drumul principal. Inceputul este facut prin descrierea detaliata a satului, in timp ce tinerii joaca pe ritmul unei “Somesane”, iar femeile si copiii privesc admirativ, barbatii instariti s-au retras intr-un loc mai ferit pentru a discuta. Naratorul comenteaza intentia lui Alexandru Glanetasu, un taran sarac si marginalizat de colectivitatea sateasca, de a discuta si el cu bogatanii. Fiul sau insa, Ion, personajul central al cartii, va invinge temerile tatalui, provocand o drama de proportii epopeice.
Intriga romanului anticipata de conflictul de la hora intre Ion si George; cei doi tineri fac parte din clase sociale diferite: Ion este sarac dar harnic si priceput, iar George este cel mai instarit flacau din sat. Identificand saracia cu lipsa de demnitate si cu privarea de un statut social pe care sigur ca il merita, Ion si-o doreste de sotie pe Ana, fata lui Vasile Baciu, promisa lui George. Disputa dintre cei doi este o infruntare intre doua orgolii puternice. La sugestia lui Titu Herdelea, Ion gaseste modalitatea de a-l “sili” pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana de sotie, fapt care constituie intriga romanului si contureaza principalul conflict desfasurat pe doua coordonate: exterior (dintre Ion si viitorul socru) si interior (intre “glasul pamantului” si “glasul iubirii”). Ion este un tanar istet si harnic, dar care sufera din pricina saraciei. Singura avere a familiei, cateva loturi de pamant care fusesera zestrate Zenobiei, au fost instainate de tatal sau, un mare amator de rachiu, iar Ion muncea de dimineata pana seara pamantul ramas. Inca de copil, el paraseste scoala, chiar daca invatatorul Herdelea remarca istetimea lui, tocmai pentru ca dorea sa fie infratit cu pamantul. Lucrand, reuseste sa pastreze ceea ce le ramasese, fara a mai instraina mica lor avere caci pamantul ii era drag, ca ochii din cap. Singura solutie de a iesi din impasul saraciei si de a-si castiga locul privilegiat in cadrul colectivitatii este dobandirea pamantului prin casatorie. Desi o iubeste pe Florica, cea mai frumoasa dar si cea mai saraca fata din sat, o paraseste pentru Ana. El constata ca fericirea nu se poate cladi doar pe sentimentul iubirii, dragostea fiind numai adaosul. La dorinta de a se remarca din punct de vedere social se adauga si trasaturile sale de caracter: ambitia, orgoliul, instinctul de a poseda cat mai mult pamant, dorinta de razbunare impotriva unei soarte nedrepte. La hora se infiripa gandul lui Ion de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu, prin casatorie cu fiica acestuia, Ana, ravnita de flacaul bogat, George. Se contureaza astfel conflictul principal al romanului, intre Ion si George, caci dorinta flacaului urmarita atent, intr-o gradatie ascendenta, devine obsesie si se implineste cu ajutorul uneia dintre cele mai importante calitati ale personalitatii sale, anume perseverenta. “Glasul iubirii” este astfel umbrit de “glasul pamantului”. Dorinta lui dupa pana la extrem, il dezumanizeaza, trasaturile sale isi pierd treptat umanitatea si calitatile degenereaza in defecte. Stiind foarte bine ce isi doreste si primind sugestia lui Titu Herdelea asupra modalitatii de a-l “sili” pe Baciu sa i-o dea pe Ana de sotie, el obtine doar partial ceea ce ravnea de atata timp, caci viitorul socru e precaut si nu-i ofera toate pamanturile drept zestre pentru fata. Intrucat Ion nu se multumeste cu putin, re razbuna pe Ana, cea care, de la inceput joaca rolul victimei.
Nunta lui Ion cu Ana reprezinta momentul in care cele doua “glasuri” se intalnesc; in sufletul flacaului se naste indoiala izvorata dintr-un moment de slabiciune, realizand ca, impreuna cu pamanturile, trebuie sa o ia si pe fata urata, in timp ce Florica e mai frumoasa. Ajuns in posesia pamanturilor, atitudinea sa fata de cei din jur se schimba, devenind obstentativa. Ca o compensatie pentru suferinta acuta cauzata de saracie, el afiseaza cu mandrie noul statut social pe care crede ca-l merita cu prisosinta. Punctul culminant al romanului si momentul in care cele doua “glasuri” se confunda este scena sarutarii pamantului. In construcita subiectului, ea reprezinta totodata o anticipare a finalului sau tragic, a contopirii cu pamantul care ii este atat de drag. Imposibilitatea implinirii erotice alaturi de Florica genereaza o pasiune imensa si nefireasca pentru ceea ce si-a dorit de mic; obsesia pamantului substituie nevoia de afectiune. Gestul de a saruta pamantul este o manifestare anormala, personalitatea sa depasind sfera realismului. Infratirea cu lutul, pe care il strange in pumni, ii confera statutul mult ravnit de stapan absolut, prin implinirea unei obsesii mistuitoare; personajul capata astfel dimensiuni epopeice. Epuizand energia erotica in implinirea patimei pentru pamant, Ion o trateaza pe Ana ca pe un obiect, un mijloc de a obtine ceea ce si-a dorit dintotdeauna. Destinul ei nefericit devine tragic dupa casatsoria, care la inceput, i se pare a fi o binecuvantare, devine cu timpul un prilej de dezamagire. Nici atunci cand naste un copil nu obtine de la Ion afectiunea dorita, pentru ca acesta nu simte decat mila si repulsie pentru ea. Ea gaseste in sinucidere o salvare din cercul vicios al propriului destin. Dupa moartea sotiei, Ion e preocupat doar de pastrarea averii pe care o obtine cu greu de la socrul sau, care, la randul lui, devine bogat tot datorita zestrei obtinuta prin casatorie. Ion isi da seama ca singurul mijloc de a pastra averea este copilul Petrisor, dar acesta moare si dupa indelungi dispute, pamantul ramane totusi in administratia tatalui, dar, in caz de deces, va ramane bisericii. Imediat dupa ce isi satisface dorinta de posesie, Ion realizeaza ca ea nu poate substitui iubirea adevarata. Florica, fata pe care o iubieste in continuare, se casatorise cu George, al carui orgoliu de a-l face pe Ion sa sufere este deplin satisfacut. Dar tocmai pentru ca si din punct de vedere erotic Ion manifesta aceeasi vointa puternica se intalneste pe ascuns cu aceasta. Pedeapsa pentru tot raul produs celor din jur nu poate fi decat una capitala: George il rapune cu cateva lovituri de sapa sub ferestrele Floricai. Ion fiind coborat in pamantul care i-a fost prea drag, ucis cu o unelta cu care se lucreaza pamantul.
